Atractie culturala

Obiceiuri si datini

Asau

Prima ediţie a avut loc în 25 decembrie 1990 prin defilarea obiceiurilor de Anul Nou din zona Comăneşti (Pluguşorul, Damele, Jianul, Urşii) – prin faţa oficialităţilor oraşului aflate în balconul doamnei Onea de pe strada Republicii. Premiul I a fost acordat pentru ceata de urşi de la Leorda. Aflat la a şaptea ediţie, festivalul din decembrie 2001 a cuprins defilarea obiceiurilor de Anul Nou prin faţa Tribunei instalate lângă Restaurantul Trotuş, tribună în care se aflau personalităţi de frunte ale judeţului, din Consiliu Judeţean, Prefectură, învăţământ, sănătate, ordine publică, prezenţi alături de primarii Primăriilor de Valea Superioară a Trotuşului la şedinţa de bilanţ a Centrului de relansare economico-socială a Văii Trotuşului.
Formaţiile conduse ca de fiecare dată de marele animator cultural, Nicolae Prigoană, au susţinut apoi pe stadionul Minerul în faţa oficialităţilor oraşului un frumos program artistic prezentat de Leonard Miron nepotul lui Alexandru Miron din Lunca de jos, (născut în Leorda în anul 1898 ) şi Purcaru Ana Maria.

Cele mai spectaculoase obiceiuri de Anul Nou sunt jocurile cu masti, puternic diferentiate de la o microzonala alta si cu un profund specific local.Cel mai interesant si plin de inedit este jocul ursului. Originea acestui obicei trebuie cautata in evul mediu tarziu, sau poate mai demult. Pana la jumatatea secolului nostru, tiganii ursari colindau satele cu ursi care-i calcau pe cei ce sufereau de "sale".
Jocul ursilor din Darmanesti, Asau, Dofteana, si din satele din jur a evoluat de la un simplu obicei la un adevarat spectacol de mari proportii si cu larga rezonanta.In ropotele asurzitoare ale tobelor, mai multi ursi tinuti de lanturi de catre ursari joaca intr-un ritm frenetic. De mentionat este faptul ca masca-costum de urs se compune dinr-o blana intreaga de urs, impodobita cu curele, cu tinte si canafi.

„Damele” de la Leorda - este un joc vechi de nuntă format din 12 persoane:
 - Căpitanul şi cucoana sa,
 - Ofiţerul şi cucoana sa,
 - Mirele şi mireasa,
 - Patru cavaleri,
 - Patru fete.
Cele trei jocuri populare diferite jucate de cele douăsprezece personaje, sunt cântate de un taraf de lăutari din satul Berzunţi, taraf ce conţine ca instrumente trompeta, vioara, acordeonul şi o tobă.

Banda lui Bujor de la Asău - este formată din dansatorii celebri ai comunei Asău, laureaţi la festivaluri naţionale şi internaţionale de folclor.

 


Drumul culturii DRUMUL CULTURII [vezi detalii]
Drumul sarii DRUMUL SARII [vezi detalii]
Drumul gazarului DRUMUL GAZARULUI [vezi detalii]
Valea Siretului VALEA SIRETULUI [vezi detalii]
Drumul eroilor DRUMUL EROILOR [vezi detalii]
Proiect realizat de Asociaţia pentru Dezvoltare Economică Locală (ADEL) Bacău şi finanţat de Consiliul Judeţean Bacău